Crama Oprisor – Erotikon, 2007 – Merlot-ul

Aseara, Bruno wine bar (cel din Bucuresti) a implinit un an. La aniversare ne-am strans multi dintre prietenii micului bistro, unde am desfacut sticle fara numar, oferite cu gentilete de sarbatoriti inchinand pentru un an mai bun, daca se poate ))

Despre una dintre ele vreau sa va vorbesc, adusa la masa la recomandarea maestrului Radu Rizea. Care, pe mine m-a impresionat: Merlot-ul din gama Erotikon – editie limitata – 2007, Crama Oprisor.

Iata de ce:

Chateau Golan – Eliad – 2005

Aseara m-am intalnit cu un vin interesant (asta dupa ce m-a uns pe suflet magistralul thread de ieri, iscat de Chateau Laubade 1900 intr-un “Veac de singuratate”) la care au stralucit Lili, Tavi si Alex from UK

Vinul a venit sub cele mai bune auspicii, deci. Deschis cu o oarecare reticenta pe care o am pentru vinurile cusher – in mare majoritate de calitate sub medie (cele cu care m-am intalnit eu), acest Chateau Golan care provine dintr-o podgorie aflata in nord-estul Israelului, m-a surprins in mod placut, fapt pentru care eu zic ca merita postat aici.

Vinul e un cupaj de Cabernet Sauvignon cu Shiraz, vinificat in stil vechi. Deci, culoare bordo, ampla, frumoasa, cu irizatii rubinii pe margini. Nasul – foarte tipic – recunosti cu usurinta notele grave, grele, oarecum patetice in acest vin ale Cabernet-ului crescut perfect in clima desertica, dar si fructozitatea picanta a Shiraz-ului, facand in nas un blend foarte interesant si – usor de depistat

Un veac de singuratate

Parca a fost ieri de-atunci: pe 29 iunie 1900, cand strugurii dadeau in parg, se nastea Antoine de Saint-Exupery, cel care urma sa scrie Terre des hommes si Micul print. In acelasi an, mai tarziu, spre toamna, la cules, murea Nietzsche. In pragul iernii lui 1900 se ducea si Oscar Wilde, fiul unui medic irlandez, sa revizuiasca intr-o lume mai buna Portretul lui Dorian Gray. Si tot atunci, incepea la Bucuresti constructia cladirii Facultatii de Medicina, dupa planurile arhitectului gascon Louis Pierre Blanc, iar la Constanta se nastea celebrul dicton al lui Raymond Poincare: “Nous sommes ici aux portes de l’Orient, où tout est pris a la légère”. Cam tot atunci, in locul de bastina al arhitectului francez, in Gascoigne, la Laubade, 4 mesteri distileri printre care si medicul satului, sigilau in 2 baricuri mari, de 400 de litri, ultimul mare armagnac al secolului al XIX-lea, condamnandu-l, pentru mai bine de un veac, la singuratate.

De atunci inainte, lumea si-a urmat cursul ei cunoscut: a devenit mai mica (s-a deschis, in sfarsit Canalul de Suez, dupa 30 de ani de la inaugurare si neintrerupte inchideri pentru reparatii si consolidari), mai absurda (doua razboaie mondiale au strabatut de-atunci Istoria), mai invatata (am descoperit atomul si, zice-se am pasit pe Luna) si mai extrovertita (am trecut de la Debussy la Queen si Roger Waters si de la Kandinski la Picasso si Pollock).

Punctajele mele pentru vinurile degustate joi seara la Ginger

Dupa cum am promis, voi posta in continuare punctajul pe care l-am acordat eu vinurilor degustate joi seara la restaurantul Ginger.

De la inceput spun ca este absolut normal ca intre calificativele mele si cele ale celorlalti degustatori sa existe diferente – acest lucru nu face decat sa confirme ideea ca nu suntem niste analizoare mecanice – ci niste oameni cu judecati de valoare personale si unice – lucru care da farmec acestor degustari, ori de cate ori ele se intampla. Chiar la degustarile oficiale, unde membrii juriilor sunt specialisti -exista diferente notabile (tot din acest motiv, pana la urma – de aceea, de regula, in punctarea oficiala finala, extremele (punctajul cel mai slab al unui degustator, cat si cel mai mare) , se exclud, astfel incat media ramasa sa reflecte cat mai “obiectiv” parerea majoritatii asupra vinului in cauza. O fi bine, o fi rau? Asta e alta discutie. Ideea este ca, atunci cand un degustator capata increderea ta – iar in gusturile lui le regasesti pe ale tale, atunci el poate deveni referinta ta in aprecierea calitatilor unui vin. Asa au devenit si consacratii (Robert Parker &co) referinte, evident, cu marea diferenta de liga din care acestia dintai fac parte in comparatie cu noi, deocamdata doar entuziasti degustatori, dar plini de bune intentii – si care cateodata chiar stim ce spunem!

Primele mele 100 de puncte: Chateau de Laubade, Bas Armagnac – 1900!

Aseara, pe nepusa masa am avut parte de intalnirea vietii mele cu o licoare divina iesita dintr-un baric: Armagnac-ul Chateau de Laubade, o minunatie de distilat de vin din anul 1900!!!

Nu atat vechimea (110 ani), raritatea, pretul prohibitiv sau renumele producatorului au contat la acordarea acestui punctaj, ci experienta, trairile pe care mi le-au provocat aceasta intalnire: n-as fi crezut niciodata ca un distilat de vin poate atinge atata profunzime, atatea rotunjimi si nuante, intr-o catifelare indicibila, ce m-a facut sa zambesc nauc multe ore dupa ce l-am gustat, ca pe o expresie a excelentei pe care n-am mai intalnit-o niciodata.

Am sa revin cu incercarea stangace de a descrie aceasta experienta incredibila, si cu atat mai valoroasa cu cat sunt constient ca ea nu se va mai repeta niciodata in viata mea.