Pregatirea artileriei: Legenda punctajelor acordate vinului

Dupa cum v-am obișnuit, pentru o descriere și evaluare cât mai obiectivă a vinurilor pe care le prezint, adaug la sfârșitul review-urilor mele câte un punctaj. Deseori ați auzit de la mine că un vin peste 80 de puncte e recomandabil, că unul peste 90 e excepțional sau că unul sub 60 e de nebăut. Astăzi, când îmi pregătesc asaltul asupra vinurilor de căcat, am observat că am omis în postările mele anterioare să redau integral scala de punctaj după care m-am obișnuit să îmi fac referințele. Ea este, practic, scala Parker (introdusă de legendarul Robert Parker – gurul nord-american al vinurilor de pretutindeni) al carei maxim este de 100 de puncte. Nu vă plictisesc cu modul în care se ajunge la acordarea acestor punctaje – asta e deocamdată atribuția mea , ci doar vă indic, în scală, zonele de calitate care fac un vin recomandabil sau nu. De menționat că legenda de mai jos, pe care am adoptat-o și eu, este aceea propusă de Vinul.ro, revista la care am onoarea să scriu:

Cu cărțile pe față: Despre vinuri de care trebuie să te ferești

Începând de azi, ca reacție normală, zic eu, a mârlăniei la care a fost supus un coleg de-al meu, critic independent de vin, din partea unui producător autohton cu derapaje prea mari de la standardele de calitate acceptabile la categoria vinurilor îmbuteliate sub marcă înregistrată, întorc foaia și aleg să vă prezint, din oferta magazinelor de la noi, câteva dintre acele vinuri după care și chiuveta se ia cu mâinile de cap atunci când le-ai vărsat, blestemându-ți nenorocul de a le fi cumpărat, într-ânsa.

Am stat bine să mă gândesc dacă să încep acest demers, sau nu. A prevalat în decizia de a o face următorul fenomen, din păcate prea des întâlnit la noi, ca și aiurea, de altfel: o nepermisă majoritate a vinurilor de raft pe care le cumperi sunt, practic, de nebăut. Și atunci, dacă până acum am semnalat vinurile de calitate excepțională pe care le recomandam oricărui iubitor, ca pe niște nestemate demne să stea în orice colecție respectabilă, atunci de ce nu le-aș prezenta și pe cele de care trebuie fugi ca dracul de tămâie dacă ai fi vreodată tentat să le cumperi?

Înainte de a porni inevitabilul război cu producătorii vinurilor pe care le voi critica aici, cred că e momentul să îmi prezint competențele de a-mi prezenta argumentele și notele critice:

Chateau de Laubade – Armagnac – 1963

Aseară, vizitând din nou magazinul Comtesse du Barry, am continuat, prin amabilitatea domnului Călin, seria de degustări pe verticală din colecția de Armagnac de la Chateau de Laubade. După ce zilele trecute m-am desfătat cu anii 1942, 1957 si XO-ul, a venit aseara rândul anului 1963 să îmi pună în mișcare organele ce până acum au dormitat în stare latentă.

Diferența dintre Armagnac-urile foarte vechi (1900 si 1942) și cele apropiate de generația noastră sunt evidente. În sensul că pe acesta din urmă (‘63-ul) îl pot aborda fără nici cea mai mică emoție ori blocaj mental, ca pe un prieten vechi cu care-mi permit, de acum, să mă trag de șireturi:)

Iată notele de degustare pentru Chateau de Laubade 1963:

DaVino Reserva 2006 – Zamfirescu – sub imperiul celei de-a doua veniri!

Vineri seara, in ambianta deja familiara a magazinului de vinuri si delicatese Comtesse du Barry, m-am intalnit cu ceea ce eu numesc a doua venire a unui vin romanesc exceptional: DaVino Reserva 2006 – Zamfirescu – cupaj de Merlot cu Cabernet-Sauvignon.

Sa ma explic. Prima oara cand am avut revelatia unui vin romanesc cu totul deosebit, aici in Romania a fost prin 2005 (se nascuse deja Franci, fiica-mea), vinul fiind Cuvee Charlotte 2003 al lui Serve. Acest vin, practic, mi-a declansat cautarile altora, din aceeasi liga, aici, in tara, pe care le-am intalnit mai tarziu in degustarile mele interesate . A venit apoi perioada in care m-am obisnuit cu aparitia vinurilor mult peste medie si pe la noi. Le-am si scris pe masura ce m-am intalnit cu ele, semnalandu-le si prietenilor mei ca pe tot atatea declaratii de excelenta din cramele noastre. Va amintiti, desigur de Smerenie, de Passarowitz, de Cuvee Uberland, de Rotenberg, de Cabernet-ul nou (2007) de la Oprisor, sau de Purpura Valahica:)

Ei bine, pana de curand, niciunul dintre aceste repere ale excelentei nu mi-a adus sentimentul unei noi veniri – asa cum a facut-o prima mea intalnire cu Cuvee Charlotte. Asta pana vineri, cand am gustat pentru prima data Zamfirescu 2007, atentie: cupajul de Merlot cu Cabernet-Sauvignon (pentru ca mai exista in aceeasi gama vinul omonim, cupaj de Cabernet-Sauvignon cu Merlot, dar asta-i alta poveste!

Cabernet Sauvignon “La Cetate” 2007 – 89 de puncte!

Da, e adevarat. Cabernet-ul acesta ieftin, umil, amarat si nebagat in seama, a luat aseara de la mine, la degustare in orb, alaturi de 17 alte Caberneturi din toate paliere de pret si din repertoriu international, locul 2 cu aplauze si uimiri pana peste poate. Nu atat ca-i un Oprisor – ceea ce, se pare, devine mai nou reper de excelenta – ci mai ales pentru CAT DE MISTO a evoluat de cand l-am deschis prima oara.

Acum e exploziv, intens in nas si in atac, rotund, catifelat, cu o sarabanda de fructe rosii si negre, dublate de notele picante ale terroir-ului mehedintean (cum si nota de iaurt de fructe atotprezenta in Oprisoare , vinul are corp, are tinuta, are statura, are coaie, una peste alta, ca un mare vin de lume noua infinit mai scump si mai laudat decat castigatorul nostru pe mare, mare merit. Finalul maiestuos si lung si post-gustul naucitor de complex il inscrie automat intr-o alta liga: de vinuri de poveste. Cat costa? Vreo 35 de lei. Cat face? De zece ori mai mult si mai bine!