Aici poti sa afli lucruri interesante despre vin, sa descoperi vinuri de exceptie din Romania si din strainatate, sa primesti raspunsuri la intrebari si sa inveti tot ce trebuie pentru ca sa devii un cunoscator adevarat!
Blog Răzvan Jurca
Vine omul, dar mai si pleaca!
La masă cu bunul Dumnezeu: Alma Tobia – Tinto de Autor – 2004
Ieri am trăit seara vieții mele. Cei mai buni prieteni – mai puțin Tavi – absență care a făcut, în spirit Zen, să nu mânii divinitatea cu un ceva cu totul perfect, mi-au făcut cea mai frumoasă surpriză dintre toate: au venit să mă vadă de peste mări și țări (sau din celălalt capăt al Bucureștiului, care, câteodată e chiar mai departe 
și mi-au oferit o întâlnire pe care au premeditat-o, în taină, de câteva săptămâni bune în cel mai drag loc mie din Centrul Vechi (da, la Bruno!), cu vinuri și un cadou de poveste, în avanpremiera celor 40 de ani pe care îi voi împlini la vară.
Pretextul întâlnirii a fost servit de Mihaela – o comunicare importantă cu iz de confidență la un pahar de vin – la care m-am prezentat fără ca măcar să bănuiesc că cel care va veni să mă servească la masă va fi, costumat corect, în ospătar, nimeni altul decât Alex Drăgoi, într-o vervă de zile mari!
Deci, pun-te masă! Am luat, de început, o Mustoasă rece și zbanghie, apoi un Novac – ușurel și sprințar. In pregătirea primei surprize a serii, am invitat în pahare un Cabernet al Cramei Oprișor din 2008, iar pe brânzeturile vechi a venit cadoul Mihaelei: Amarone Classico della Valpolicella al lui Casetta – aerat o oră, cât să-și dea drumul la nas și să ne bage în transă. Ca toate lucrurile (aproape) perfecte, și ăsta s-a isprăvit repede, drept pentru care a venit pentru sommelierul din mine provocarea provocărilor: ce dai, frate, după Amarone?
Răspunsul a venit, salvator, chiar de la bar: o sticlă de Alma Tobia – Tinto de Autor 2004. L-am deschis și decantat jumătate de oră în aer liber (am scos decantorul pe terasă și am stat cu ochii pe el ca pe butelie ), după care, cu emoție, l-am servit comesenilor. Ei bine, da! Reacția de pe fețele lor a spus mai mult decât aș putea povesti vreodată: uimire, stupoare, infinită încântare. Vinul a strălucit: amplu și complex, adânc și misterios, tânăr și matur în același timp, cu un nas incredibil oscilând între magiun de prune, vișine, caramel și ferigă, evoluînd, pe măsură ce se așeza în pahar în note dominante de cacao, fructe roșii, eucalipt și coacăze negre, sufletul celui mai bun terroir din Rioja ni l-a adus pe Dumnezeu la masă. Corpul mediu cu rotunjimi de o inefabilă dulceață și taninii moi desăvârșit integrați pe 14% alc de baricarea îndelungată (20 de luni) a susținut gustul delicios de complex – care a confirmat, val după val, promisiunea din buchet, aducând pe palat gustul fructelor și ierburilor enunțate mai sus. Binecuvântarea vinului de 96 de puncte (că atâtea îi dau acum!) a continuat în post-gust cu declarații de dragoste pentru fiecare, încheindu-se cu aplauze la scenă deschisă. Magistral!
Pe urmă, ca să nu ne despărțim brusc de El, am încercat să ne luăm la revedere de la Alma cu o Tămâioasă românească de la Budureasca (Origini), pe plăcintă cu brânză dulce și stafide, o Tămâioasă al cărei parfum ne-a evocat grădina raiului într-o zi cu soare. Iar ca night-cap am luat, evident, nectarul Pedro Ximenes al lui Gonzales Byass.
Și, ca să vedeți, miracolul divin s-a întâmplat chiar în condițiile astea: Chiar dacă, pe final, am încercat, că oameni și păcătoși suntem, să ne abatem de la cuvântul Său, apoi totuși, tot drumul spre casă, am mers cu Dumnezeu înainte!
S-ar putea să te mai intereseze:
2 comentarii la “La masă cu bunul Dumnezeu: Alma Tobia – Tinto de Autor – 2004”
Comentează acest articol
Articol © 2009 Vin... şi plec!
Mai ai ocazia sa incerci acest Tobia joi la VanGogh. Ah, ce te invidiez, eu sunt pe post de bona toata saptamana!
[...] notat un vin important, după părerea mea, despre care a scris și Răzvan Jurcă pe blogul lui, în urmă cu câteva [...]