6 martie 2010 – Muntele a venit la Mahomed!

Aș fi vrut să public acest post într-o zi de grație – una în care să nu alerg de la una la alta, ca un apucat, ca să pot să redau ce am simțit când m-am întâlnit cu dott. Sandro Boscaini (președintele) și Andrea dal Cin (vinificatorul), de la MASI. După aia mi-am zis că azi e o zi la fel de bună ca oricare alta, nu de alta, dar nu cred că voi avea vreodată starea de inspirație în care să pot să descriu mulțumitor ce am simțit la această întâlnire – așa cum n-am fost în stare, de curând, să zugrăvesc ce mi-a revelat Armagnac-ul Laubade, ăla vechi, de 100 de ani.

Ce pot să zic însă este că am primit un cadou neprețuit întâlnindu-i pe cei doi – iar cei care aveți o pasiune mare în spatele căreia se găsește, totuși, cineva, mă puteți înțelege pe deplin și în cuvinte puține, punându-vă în situația de a-l putea privi în ochi, și să vă vedeți ascultat cu simpatie de omul pe care îl admirați. Așa ar fi fost cu Tavi, filosoful, dacă l-ar fi întâlnit pe Nietzche, maică-mea, profesoară de pian, dacă ar fi stat la taifas cu Lipatti sau bunică-mea, catolică ferventă, dacă ar fi fost primită în audiență de Papa (și căruia sunt sigur că i-ar fi zis cu sufletul curat că părintele Pal Janos, de la Biserica din Petroșani, le cam bea .

Na, cam așa m-am simțit eu când i-am strâns mâna lui Sandro Boscaini și așa i-am și zis: “pentru mine, sunteți ca Papa!” Iar el a zâmbit și mi-a zis că sigur exagerez. Nu exageram, așa a fost.

Ultimul mohican e încă la Bruno – Shiraz-ul La Cetate 2006

Hai s-o zic: Primul Shiraz românesc, vinificat în 2006 la Oprișor sub moșirea lui Liviu Grigorică a strugurilor îngrijiți de Veronica Gheorghiu și îmbuteliat în serie scurtă de doar 8799 de sticle, s-a epuizat la sfârșitul anului trecut, tocmai când vinul a devenit magistral! Mânat de interese meschine, da, sunt un egoist! – am evitat să-l recomand, tocmai pentru că n-am vrut să împărtășesc această minunăție decât cu prietenii mei cei mai dragi. Dar iată, pentru că ultimele câteva sticle au ajuns unde trebuie (și pentru că voi ați devenit, între timp, prieteni pe care-i prețuiesc), vi-l recomand ca pe o mare, mare șansă de a vă întâlni cu un vin din liga mare, la preț mai mic decât face el cu adevărat (evident, vinul ăsta nu-i din cele ieftine!).

Allegro, ma non troppo! – Trivento Tribu (Argentina) – Viognier, 2008

Vine, viine primăvara (în sfârșit, cred că putem zice asta liniștiți că iarna nu se mai întoarce) și, cei care iubim vinul, ne pregătim să punem deoparte roșiile hibernale și să dăm atacul în prietenoasele rose-uri și în albele crocante

În pregătirea acestei schimbări de orientare, semnalez un vin alb care mie mi-a plăcut foarte tare:

Trivento (Tribu) – Mendoza Valley, Argentina – Viognier, 2008

Atacul Cavaleriei Ușoare – Rotenberg Rose, 2009

Spre deosebire de șarja Cavaleriei Ușoare, descrisă de Kipling, unde gloriosul atac al unei mici unități de cavalerie a fost strivit de forța brută a șipailor (arhetipul fiind eroismul extrem și fatal, în fața unei evidente lipse de șansă) – ofensiva celui mai nou rose romanesc – vinificat în premieră de Mișa Rotenberg, are toate șansele, ca, prin valoare și eleganță, să copleșească, de la primul sunet de trompetă, regimentele de roze autohton ( și nu numai ) aliniate deja pe rafturile din magazinele noastre.

Ca să nu risc să fiu interpretat ca o Pythie la mine acasă, permiteți-mi să vă împărtășesc de ce mizez pe acestă nouă apariție și ce o deosebește pe ea de competitorii săi cu mult mai multă greutate:

Vinul e un rose din Merlot (cum era și firesc, Rotenberg cultivând exclusiv Merlot pe tarlaua lui ) relativ rar la noi, de o splendidă culoare rose-somon (corespunzătoare tuturor standardelor de calitate franțuzești), care surprinde de la nas și până la final, ca un vin cu totul și cu totul aparte.

Mai multe vinuri bune la Good Wine

De vineri pana duminica am dus-o tot intr-un chef! Debutul a fost dat de deschiderea expozitiei Good Wine (Hotel Pulman, World Trade Plaza, 12-14 martie), unde vineri am degustat de la 14:00 pana la 18:30 niste vinuri care chiar trebuie bagate in seama.

Ca impresie generala: parca mai multi expozanti decat anul trecut, iar atmosfera mai animata. Un mare minus: temperatura ambianta infiorator de calda – iar vinurile albe, cu rarissime exceptii – servite pentru degustare – au fost date la… temperatura camerei -adica vreo 26 de grade! Groaznic. Insa si asa, au fost vreo trei-patru albe care mi-au trezit interesul (sambata, dupa deschiderea oficiala, am mai trecut o data pe la expozitie, dar n-am degustat, fiind sofer, dar multi expozanti si-au dat seama de catastrofa si au adus carafe pe care le-au umplut cu zapada A fost interesant!

Acuma, hai cu vinurile care merita semnalate: